Astfel, conform proiectului de act normativ, continuitatea asistenţei medicale se poate asigura şi prin gardă la domiciliu, care se organizează pe specialităţi medicale, dacă în secţiile sau compartimentele cu paturi precum şi în ambulatoriu integrat al spitalului sunt încadraţi cel puţin doi medici în specialitatea respectivă, scrie MEDIAFAX.
În garda la domiciliu, pe specialităţi pot fi cooptaţi şi medici care nu sunt angajaţi în unitatea respectivă, dar care sunt confirmaţi prin ordin al ministrului Sănătăţii în specialitatea stabilită pentru această activitate.
De asemenea, garda la domiciliu poate fi organizată în zilele lucrătoare, între ora de terminare a programului stabilit pentru activitatea curentă a medicilor şi ora de începere a programului de dimineaţă din ziua următoare. Citește mai deparete pe MEDIAFAX
Medicii pot face gardă la domiciliu
Publicat la 12.12.2011, 19:14:16
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
