Medicina de familie, în pericol de extincţie
Publicat la 12.06.2017, 09:48:21
Cei care au ales să plece din România s-au întors pentru aniversarea vechilor promoții cu titluri universitare şi specializări de top în medicina internaţională, dar mai ales vorbind despre traiul decent permis de salariile adecvate riscurilor meseriei lor primite în sistemele de sănătate occidentale care i-au recrutat şi adoptat. Ceilalţi, destul de puţini la număr, sunt doctorii care au rămas în România, umiliţi de autorităţi fie cu promisiuni electorale neonorate de creşteri salariale fabuloase, de 3.600 de euro lunar, fie din cauza condiţiilor mizerabile din spitale şi subfinanţarea programelor de sănătate care le-ar permite să-şi salveze pacienţii, printre cei mai bolnavi şi săraci din Europa.
Decizia de amânare până în 2018 a creşterilor salariale promise salariaţilor din sistemul sanitar a fost amplu comentată de cadrele medicale, care se simt păcălite din nou de guvernanţi. Dr. Mihai Morgovan, medic la Spitalul Orăşenesc Haţeg, a explicat ironic cum îl afectează răzgândirea ministrului Muncii, Lia Olguţa Vasilescu: “Tocmai ce am citit articolul cu punctul de vedere al Guvernului legat de impactul bugetar al Legii salarizării. În special acest paragraf: «s-a avut în vedere că, de la 1 ianuarie 2018, se modifică prevederile Codului Fiscal, în sensul preluării de către salariat în totalitate a sarcinii de plată a contribuţiilor de asigurări».
Aşadar, un calcul scurt şi rapid în cazul meu, medic specialist gradaţie 2 - salariu brut din 2018 aprox. 12.000 RON; toate taxele în sarcina mea - se vor ridica la aprox. 55%, de unde rezultă un net de aproximativ 5.400 RON. În acest megasalariu ni s-au introdus acele 52 de ore neplătite de gărzi «obligatorii», grosso modo aproximativ trei gărzi pe lună. În prezent, salariul lunar cu 4 gărzi plătite pe lună este de 5.400 RON. Mulţumesc PSD. Ne-ai «făcut» din pix“.
Medicina de familie, în pericol de extincţie
La rândul său, dr. Cătălin Petrencic, medic de familie în judeţul Călăraşi, a adresat o scrisoare deschisă preşedintelui Klaus Iohanis, în care trage un nou semnal de alarmă privind situaţia dezastruoasă a medicilor de familie. „Asistența medicală primară a fost «privatizată», a fost scoasă din sistemul bugetar şi la peste 14.000 de medici de familie li s-au pus cărţile de muncă în braţe, li s-au concesionat cabinetele – majoritatea neavând autorizaţie sanitară de funcţionare, adică, erau ruine –, iar medicii au fost obligaţi să preia şi cărţile de muncă, şi obligaţiile a peste 30.000 de asistente şi li s-a spus, tacit: «Descurcaţi-vă, din ceea ce câştigaţi, asiguraţi asistența medicală primară!»“, arată Cătălin Petrencic.
mai multe, pe Romania Libera
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Sănătate
Dr. Bogdan-Dimitrie Niculae lansează primul manual dedicat complicațiilor procedurilor estetice: „În dermatologia corectivă, frumusețea nu poate fi separată de siguranță!

Sănătate
Prevenția, pe primul loc. Controale cardiovasculare regulate pentru europeni, de la tensiune la colesterol

Sănătate
Europa are nevoie de un milion de medici și asistente în următorii ani. AI nu va putea înlocui personalul sanitar

Sănătate
Tratamentul în străinătate ar putea deveni mai accesibil pentru români. Ce pregătește Europa
![[P] Aleze absorbante pentru incontinență: cum alegi produsul potrivit pentru un confort real](/_next/image?url=https%3A%2F%2Fmoney-ro-cdn.sorin-freciu.workers.dev%2Fstorage%2Fv1%2Fobject%2Fpublic%2Fmedia%2Farticles%2F1787897449276-4kv5shig3ns.jpg&w=1920&q=75)
Sănătate
