Investiţiile au vizat creşterea capacităţii spitalului, de la 100 de paturi iniţial la 150 de paturi acum, cât şi dotarea cu aparatură şi diversificarea serviciilor. Compania a deschis un complex de apartamente de lux pentru maternitate, cu câte două camere pe rezervă. Pentru anul acesta, spitalul și-a bugetat venituri de 20 milioane de lei (4,7 milioane de euro), dublu faţă de valoarea din 2008. De la deschidere, gradul de ocupare în secţiile de pediatrie şi obstetrică-ginecologie a fost de 80%, în timp ce în secţiile de chirurgie a fost de 50%.
Spitalul MedLife a fost deschis în a doua jumătate a anului 2007, de la înfiinţare şi până acum înregistrând 27.000 de pacienţi, 10.000 de intervenţii şi 1500 de nou-născuţi.
MedLife este unul dintre cei mai mari furnizori de pe piaţa de medicină privată din România, cu o reţea de patru hiperclinici, 28 de centre medicale, un spital privat, cel mai mare din ţară, şi cinci laboratoare de analize. Familia Marcu-Cristescu, fondatoarea afacerii MedLife, a anunţat în primăvară că doreşte să-şi diminueze participaţia de 80%, dar să menţină totuşi un pachet majoritar. Negocierile sunt în curs.
Compania a raportat afaceri de 53 milioane de lei în primul semestru al anului, în creştere cu 50% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, pe fondul creşterii numărului de pacienţi, ca urmare a investiţiilor făcute în extinderea reţelei şi a diversificării serviciilor. Compania a raportat un profit operaţional de 11 milioane de lei. Piaţa locală de servicii medicale se cifrează la 430 milioane de euro şi este estimată să-şi conserve valoarea în euro în acest an, după creşteri de 20-30% în anii anteriori. Printre jucătorii de marcă se numără Medicover, CMU, Gral Medical, Medsana.
MedLife a majorat investiţiile în spital cu 70% în doi ani
Publicat la 21.09.2009, 21:00:00
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Actualitate
Vrei să fii șef la Casa de Asigurări de Sănătate? Ai cam 20 de șanse să prinzi postul

Actualitate
Ce înseamnă tichetele de masă și cât valorează în 2026

Actualitate
Cât costă serviciile de vidanjare-desfundare DINSTEF în București și de ce diferă prețurile?

Actualitate
Blackout în Promenada Mall, în mijlocul zilei -VIDEO! Pană uriașă de curent în Capitală! Magazinele au fost închise de frica întunericului și a hoților

Actualitate
