money.ro
Piețe financiaremoney.ro

MedLife are un nou director medical

Publicat la 16.12.2010, 09:07:33

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
MedLife are un nou director medical

Printre obiectivele noului manager se numără extinderea gamei de servicii medicale în vederea dezvoltării complexităţii actului medical, optimizarea relaţiei pacient - medic, precum şi eficientizarea activităţii în toate departamentele medicale.

Dr. Ciochinaru a absolvit Facultatea de Medicină Generală ”Carol Davila” în 1980, iar de-a lungul timpului s-a specializat în mai multe domenii medicale; acesta este medic primar de medicină internă și hematologie, şi rezident în oncologie medicală anul IV. Având o expertiză de 30 de ani în sectorul medical, Dr. Ciochinaru şi-a petrecut cea mai mare parte a carierei în cadrul Spitalului Universitar Militar Central unde, timp de 15 ani, a condus Secţia de Hematologie Clinică şi Oncologie.

Alăturat experienţei profesionale, Mihai Ciochinaru a absolvit numeroase cursuri de management spitalicesc și de management al serviciilor de sănătate, şi este membru al unor societăţi de prestigiu din ţară, dar şi din străinătate, precum European Hematology Association și European Society for Medical Oncology.

”Postul de Director Medical reprezintă o adevărată provocare în cariera mea, mai ales în condiţiile în care vorbim de mediul privat, unde primează două criterii esenţiale – pe de o parte, calitatea actului medical şi relaţionarea pacient - medic, iar pe de altă parte, eficienţa din punct de vedere financiar. Provocarea este mai mare prin prisma faptului că voi coordona echipa medicală a celui mai mare operator medical privat, MedLife, ceea ce înseamnă un număr de peste 1.000 de lucrători medicali. Împreună ne propunem să creştem gama de servicii, dar în acelaşi timp să păstrăm calitatea actului medical la cel mai înalt nivel şi să optimizăm relaţia cu fiecare dintre cele un milion de persoane care ne trec anual pragul”, a declarat Mihai Ciochinaru, Director Medical MedLife.

MedLife activează pe piaţa din România din 1996, fiind în acest moment cel mai mare operator privat de servicii medicale de pe piaţa locală.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite