money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Medsana: Avans, pe fondul serviciilor de retail

Publicat la 22.07.2009, 21:00:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Medsana: Avans, pe fondul serviciilor de retail

Segmentul corporate a înregistrat şi el o evoluţie pozitivă, numărul de abonamente corporate raportând o creştere de 15%. “Ne-am concentrat atenţia pe diversificarea serviciilor şi pe investiţii în aparatură ultraperformantă pentru toate clinicile pe care le deţinem, în scopul consolidării poziţiei Medsana pe piaţa de profil. Începutul anului l-am rezervat sondării pieţei de profil, a dinamicii şi evoluţiei acesteia în condiţiile actualei crizei financiare”, a declarat Vassilis Chaniotis, director general Medsana. Compania estimează pentru acest an o cifră de afaceri de 7,5 milioane euro, în condiţiile continuării creşterii businessului şi în partea a doua a anului.

Planurile de investiţii prevăd deschiderea a două noi clinici în Bucureşti, precum şi reluarea discuţiilor şi stabilirea detaliilor referitoare la spitalul Medsana. “Pentru semestrul al II-lea avem planificată deschiderea a două noi centre medicale în Bucureşti, care vor include toate investigaţiile ce se pot efectua în ambulator, precum şi reluarea discuţiilor referitoare la spital”, a punctat Chaniotis. Acesta estimează o aplatizare a creşterii pieţei de servicii medicale. “Piaţa de servicii medicale private va cunoaşte în continuare o creştere, însă mai ponderată faţă de anul 2008, când a fost de 30%. În condiţiile actualei crize, credem că valoarea pieţei de servicii medicale private poate ajunge la aproximativ 400 mil. euro, cu o creştere de maximum 20%”, a declarat Chaniotis pentru Business Standard. Medsana a fost primul furnizor de servicii medicale private, deschis în 1996, şi deţine la acest moment două centre medicale în Bucureşti, Primăverii şi Cotroceni, un centru medical multidisciplinar în Ploieşti şi un laborator.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite