"Sper că vom putea ajunge la un text final pentru acord până în decembrie", a declarat Medvedev la sfârşitul unei întâlniri cu omologul său american Barack Obama prilejuite de summitul APEC. Rămân de rezolvat unele chestiuni "tehnice", a adăugat Medvedev.
Preşedintele rus s-a referit la Tratatul pentru reducerea armelor strategice (START 1), semnat în 1991, a cărui valabilitate expiră la 5 decebrie şi pe care Washingtonul şi Moscova s-au angajat să-l înlocuiască până la sfârşitul anului cu un text nou.
Dacă un acord este de aşteptat în decembrie, el nu va putea fi ratificat totuşi de cele două ţări până la 5 decembrie, când va expira START 1, a explicat Mike McFaul, consilier la Casa Albă.
"Ceea ce este sigur este că nu vom avea tratatul ratificat până la 5 decembrie. Trebuie să treacă prin Senatul american şi prin Duma rusă", a adăugat McFaul.
Negocierile ruso-americane, care s-au reluat la începutul lunii noiembrie la Geneva, au luat o nouă turnură la mijlocul lunii septembrie graţie deciziei şefului statului american de a renunţa la proiectul scutului antirachetă în Europa, iniţiat de predecesorul său şi considerat de Moscova nu numai o ameninţare, dar şi un obstacol în calea discuţiilor. După renunţarea la acest proiect, delegaţiile rusă şi americană şi-au intensificat negocierile.
Totuşi, joi, presa rusă a afirmat că discuţiile se împotmolesc pe tema controlului asupra rachetelor balistice ruse, potrivit Kommersant.
Medvedev speră că va ajunge la un acord cu SUA în domeniul dezarmării până la sfârşitul anului
Publicat la 15.11.2009, 10:44:23
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Bursa încetinește după startul spectaculos al săptămânii. BET scade marginal, iar lichiditatea rămâne redusă
Piețe financiare
Curs BNR valabil 9 octombrie 2026: 1 euro = 5.3470 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
