money.ro
🔔 Alerte
Piețe financiaremoney.ro

MEF a aprobat numai 249 din cele 1075 de proiecte pentru programe operaţionale

Publicat la 12.06.2008, 08:57:15

Distribuie:WhatsAppFacebookX
MEF a aprobat numai 249 din cele 1075 de proiecte pentru programe operaţionale
Urmărește money.ro pe Google News

Românii sunt din ce în ce mai interesaţi de atragerea fondurilor europene. Pentru cele 7 programe operaţionale au fost depuse 1075 de proiecte, în valoare totală de peste 13 miliarde de lei, dar numai 249 au fost aprobate.

Astfel, românii vor beneficia de 7,65 miliarde de lei dintre care peste 6,5 miliarde  sunt bani primiţi de la Uniunea Europeană. Cele şapte programe operaţionale vizează creşterea competitivităţii economice, mediul, transporturile, dezvoltarea regională, dezvoltarea resurselor umane, a capacităţii administrative şi asistenţa tehnică.

Proiectele acceptate vizează reabilitarea drumurilor judeţene şi a străzilor urbane, dezvoltarea porturilor fluviale şi maritime, a infrastructurii de transport aerian, a microîntreprinderilor şi infrastructurii turistice.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește pe Google NewsAdaugă ca sursă preferată

Articole înrudite