“Totalul sumelor europene care vor intra in acest an in tara este de 2,5 mld. euro, reprezentand tot ce inseamna finantare europeana de preaderare si postaderare”, a precizat acesta. Pentru Programele operationale sectoriale au fost alocate in acest an 1,8 mld. euro, iar pentru Programul de Dezvoltare Rurala suma este de 987 mil. euro. Astfel, cele 1,5 miliarde euro care ar putea fi cheltuite in 2008 reprezinta aproape jumatate din valoarea fondurilor alocate.
Liviu Voinea, directorul executiv al Grupului de Economie Aplicata, a declarat pentru Business Standard ca situatia in 2008 este mai buna decat cea din 2007, in conditiile in care anul trecut au fost alocate 1,3 miliarde euro pentru fondurile structurale si nu s-a cheltuit nimic. Pe de alta parte, Viorel Matei, presedintele Asociatiei Producatorilor Agricoli din Romania, considera ca fondurile europene pentru 2008 alocate prin Programul de Dezvoltare Rurala vor fi absorbite in proportie de 100%, ba chiar banii alocati nu vor ajunge pentru finantarea tuturor proiectelor. In functie de valoarea lor, cele mai mari proiecte sunt in cadrul programelor de mediu si de transport, ajungand pana la aproape 200 milioane de euro. Suma alocata Romaniei pentru Fondurile Structurale si de Coeziune pentru perioada 2007-2013 este de 17 miliarde euro, iar prin Programul de Dezvoltare Rurala se vor derula in aceasta perioada proiecte de peste opt miliarde euro.
Oficialul din Ministerul Economiei a declarat pentru Business Standard ca, pana acum, s-au depus, prin Programul Operational Sectorial de Mediu, sapte proiecte majore, dintre care au fost aprobate patru.
Valoarea celor sapte este de 660 milioane de euro. Pentru Programul Operational Regional s-au depus 128 de proiecte, cu o valoare totala de 1,3 miliarde euro. “Doua dintre aceste proiecte au fost semnate in luna aprilie si pot incepe licitatiile si demararea lucrarilor”, a declarat Teodorovici.



