MEF va analiza taxarea profiturilor excepţionale
Publicat la 17.07.2008, 06:09:56
Ministrul economiei şi finanţelor, Varujan Vosganian, a declarat că introducerea unei impozitări pe profiturile excepţionale, în special din industria extractivă, reprezintă o cerinţă care se discută la nivelul Uniunii Europene. Italia a introdus deja un astfel de impozit, iar în alte ţări există iniţiative similare.
Un impozit pe profiturile excepţionale, a declarat Vosganian, ar reaşeza corect profiturile şi contribuţiile către bugetul statului şi către fondul de compensare. Ministrul Economiei a spus însă că nu poate anticipa dacă impozitul va fi aplicat din acest an, dar a precizat că Executivul evită să ia măsuri cu aplicare imediată. Propunerea introducerii impozitului pe supra-profit a fost lansată la începutul acestei săptămâni de Asociaţia Oamenilor de Afaceri din România care a afirmat că sunt multe companii care se folosesc de contextul internaţional pentru a creşte preţurile şi implicit profiturile.
Oamenii de afaceri au dat exemplu Petrom, care beneficiază de o redevenţă extrem de scăzută, dar vinde carburanţii la aceleaşi preţuri ca şi ceilalţi jucători. Un impozit pe profiturile excepţionale ar trebui aplicat şi în sistemul bancar şi retail, au mai spus reprezentanţii Asociaţiei Oamenilor de Afaceri.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
