Analiştii olandezi au ajuns la un preţ de 1,22 lei/acţiune PTR, folosind patru multipli relevanţi ai indicatorilor companiei (profitul net actual şi cel viitor, fluxul de numerar operaţional şi valoarea contabilă) şi comparând activităţile similare ale PTR, piaţa pe care operează şi situaţia sa financiară cu cea a unei companii americane din aceeaşi branşă, Byron Jackson Services, care a fost fost recent obiectul unei achiziţii.
“Considerăm că un preţ al acţiunii PTR mai mic de 1 leu/titlu ar fi nerezonabil”, se spune în raportul MEI, după ce au fost aplicate discounturile necesare unei abordări conservatoare, potrivit oficialilor olandezi. “Preţul are gradul său de relevanţă şi pentru Rompetrol Rafinare, cu care PTR are strânse legături”, spune Cristian Fäder, director de investiţii al MEI.
Potrivit reglementărilor, Rompetrol Well Services şi Rompetrol Rafinare ar trebui să facă obiectul unor oferte de preluare obligatorii de către The Rompetrol Group, în urma preluării acesteia de către compania kazahă KazMunaiGaz. Grupul Rompetrol ar trebui să prezinte rapoartele de evaluare a celor două companii în conformitate cu standardele internaţionale de evaluare, după ce autoritatea pieţei, Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM), a respins cererea companiei de a se prelungi termenul pentru evaluarea celor două firme. Cu o lună în urmă, CNVM a cerut să-i fie comunicate şi preţurile la care KazMunaiGaz a preluat un pachet de 75% din The Rompetrol Group (TRG) în 2007 şi, ulterior, un pachet de 25% la finele lunii iunie a acestui an.
“Cel mai larg acceptat reper pentru determinarea valorii unei afaceri este preţul la care s-a făcut o tranzacţie recentă din domeniu”, aminteşte raportul Middle Europe Investments (MEI), referindu-se la preluarea companiei Byron Jackson Services (BJ Services), ale cărei date au fost făcute publice în 28 august. MEI a considerat că, pentru a afla preţul corect al preluării Rompetrol Well Services (PTR), metoda comparaţiei este mai relevantă decât cea a preţurilor istorice. Olandezii spun că au avut o abordare conservatoare tocmai din cauza diferenţelor dintre cele două companii.
Ambele (PTR şi BJ Services) încasează peste 50% din venituri de pe piaţa locală, dar caracteristicile acesteia diferă foarte mult pentru fiecare dintre ele. Particularităţile pieţei româneşti o fac greu accesibilă competitorilor străini ai PTR, fapt pentru care aceasta are o cotă de piaţă de peste 40%. “Datorită acestei poziţii dominante, compania are capacitatea de a opera mai multe baze de servicii.” Piaţa americană, în schimb, este mult mai competitivă. Firma americană este mult mai mare, dar este mai dependentă de credite, în vreme ce PTR “are un surplus de cash care se ridică la 32% din veniturile anuale”. Acest din urmă aspect este, “fără îndoială, în favoarea PTR şi este un mare avantaj în vremuri de incertitudine”, inclusiv pentru acţionarul majoritar al companiei, care “poate profita de această solidă pondere de lichidităţi”, potrivit raportului MEI.
În fine, ca şi cumpărătorul companiei BJ Services pe piaţa acesteia, KazMunaiGaz şi-a asigurat, prin achiziţia Rompetrol Well Services şi Rompetrol rafinare, poziţia de jucător important pe piaţa extracţiei ţiţeiului şi pe cea a distribuţiei produselor petroliere.
Citiți raportul integral al Middle Europe Investment și Comunicatul companiei, in care aceasta enunța serioase îndoieli privind obiectivitatea unor oferte la prețuri mai mici.


