'Începând cu anul 2011 şi până în prezent, Marin M., Ioan M., Petru M. şi Petru C. au recrutat prin ameninţare şi violenţă, mai multe persoane, unii dintre aceştia fiind minori la data săvârşirii faptelor, în scopul exploatării lor prin obligare la practicarea cerşetoriei şi prostituţiei pe raza judeţului Arad', a declarat sâmbătă, pentru AGERPRES, comisar Camelia Tuduce, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad.
Potrivit sursei citate, victimele proveneau din medii precare, atât din punct de vedere economic cât şi social, fiind vorba în general, de oameni ai străzii. Pentru a le determina pe victime să cerşească sau să se prostitueze în folosul lor, membrii grupării exercitau asupra acestora acte deosebit de violente.




