Membrii Consiliului Naţional al Cercetării Ştiinţifice (CNCS) demisionează în bloc din organismul care asistă Ministerul Educaţiei în coordonarea, finanţarea, monitorizarea şi evaluarea activităţilor de cercetare ştiinţifică din România. Motivul îl reprezintă faptul că nici în prezent nu au fost anunţate şi finanţate proiectele de cercetare care au câştigat competiţia din toamna anului trecut (în cadrul programelor Resurse Umane şi Idei), întârzierea finanţării pe anul acesta pentru toate proiectele aflate in derulare din cadrul programelor Resurse Umane si Idei, toate acestea în condiţiile în care tocmai a fost lansată o nouă competiţie a proiectelor in cadrul programului Parteneriate, anunta CNCS printr-un comunicat de presă.

 

"In ultimii doi ani, CNCS, alaturi de Autoritatea Nationala pentru Cercetare Stiintifica (ANCS) si Unitatea Executiva pentru Finantarea Invatamantului Superior, a Cercetarii, Dezvoltarii si Inovarii (UEFISCDI), a contribuit cu toata energia la transformarea programelor de cercetare intr-un astfel de mecanism eficient prin care excelenta sa fie promovata. Din pacate insa, recent, a fost anuntat faptul ca bugetul alocat pentru anul 2013 programelor de cercetare fundamentala a suferit reduceri dramatice fata de anii precedenti", informeaza membrii Consiliului.