"Cel mai probabil, în Serbia va avea loc această întâlnire a boardului de directori. Din decembrie 2008, nu ne-am mai întâlnit, întrucât şi în cadrul companiilor lor au avut loc schimbări. Principalul subiect de discuţie este legat de organizarea companiei, de alegerea directorului general al companiei, pentru că la ultima întâlnire nu s-a luat o decizie privind managementul companiei de proiect", a precizat Gheorghe Ionescu.

Până acum, membrii Comitetului Director s-au întâlnit de trei ori, anul trecut, în septembrie în România, în octombrie în Serbia, şi în decembrie în România, dar nu s-au pus de acord în privinţa alegerii managerului companiei de proiect.

Reprezentanţi ai României, Serbiei şi Croaţiei au semnat la 22 aprilie 2008 acordul pentru înfiinţarea companiei de proiect a oleoductului Pan European Oil Pipeline (PEOP) Constanţa-Trieste, iar cea de-a patra ţară, Italia, urma să ia o decizie în privinţa implicării în proiect după instalarea noului Guvern de la Roma.

Din această companie de proiect fac parte Conpet şi Oil Terminal, din partea României, Transnafta, din Serbia, şi Janaf, din Republica Croaţia.

Acordul a fost semnat de secretarul de stat din MEF, Viorel Palaşcă, din partea României, de directorul general al Transnafta din Serbia şi de directorul şi membru în Consiliul de Administraţie al Janaf din Republica Croaţia, Vladimir Vrankovic. Fiecare ţară va avea o participaţie de 33,3% în cadrul companiei de proiect.

Compania de proiect a oleoductului Constanţa-Trieste a fost înregistrată la Londra, în Marea Britanie, în termenul legal de 45 de zile de la semnarea acordului (n.r. la 22 aprilie 2008), potrivit secretarului de stat din cadrul Ministerului Economiei şi Finanţelor (MEF), Viorel Palaşcă.

Cu Slovenia şi Italia au existat discuţii, însă aceste ţări nu şi-au desemnat companii care să facă parte din proiect, a spus atunci Viorel Palaşcă. Directorul şi membru în Consiliul de Administraţie al Janaf din Republica Croaţia, Vladimir Vrankovic, susţinea la acea vreme că dacă Italia şi Slovenia nu se implică în proiect, atunci Constanţa-Trieste nu se mai face.

La data semnării acordului pentru compania de proiect, Republicile Kazakhstan şi Azerbaidjan şi-au arătat interesul pentru a deveni cel puţin furnizori în proiect şi chiar investitori.

Capitalul social al companiei de proiect cuprinde 2.100 acţiuni, iar valoarea nominală a unei acţiuni este de o sută de lire. Conpet şi Oil Terminal vor avea câte 350 de acţiuni, în valoare de 35.000 lire sterline fiecare, şi Transnafta şi Janaf vor avea câte 700 de acţiuni, în valoare de 70.000 lire.

Potrivit fostului director general al Oil Terminal, Mihai Lupu, proiectul este evaluat la aproape trei miliarde de euro şi va fi operaţional în doi, trei sau chiar patru ani.

Studiul de fezabilitate pentru construcţia oleoductului, efectuat de un consorţiu coordonat de către Hill International UK, prezintă trei posibile variante de capacitate de transport pentru conductă, respectiv de 40, 60 sau 90 milioane de tone/an.

Costurile pentru modernizarea şi mărirea capacităţii terminalului Constanţa sunt apreciate la 206 milioane de dolari pentru varianta de 40 milioane tone/an, 263 milioane dolari pentru 60 milioane tone/an şi 395 milioane dolari pentru 90 milioane tone/an. Costurile totale pentru construcţia conductei de transport petrol au fost estimate la 2,27 miliarde dolari pentru 40 milioane tone/an, 2,81 miliarde dolari pentru 60 milioane tone/an şi 4,26 miliarde dolari pentru capacitatea de 90 milioane tone/an.

Lungimea totală a conductei va fi de 1.360 kilometri, din care pe teritoriul României 649 kilometri, al Serbiei - 208 km, al Croaţiei - 423 km, al Sloveniei - 29 km şi al Italiei - 10 kilometri. Potrivit studiului de fezabilitate, România ar putea beneficia din taxe şi tarife de încasări de 2,27 miliarde dolari pentru varianta de 40 milioane tone/an, de 3,1 miliarde dolari pentru varianta de 60 milioane tone/an şi de 4,39 miliarde dolari pentru varianta de 90 milioane tone/an. Aceste beneficii cumulate au fost calculate de consorţiul coordonat de către Hill International UK pentru o perioadă de viaţă a conductei de 20 de ani.

Sursa: NewsIn