"Acest Memorandum expira în mai 2010 şi l-am mai prelungit cu un an. Urmează să stabilim împreună când şi unde anume va avea loc următoarea întâlnire între reprezentanţii Gazprom şi cei ai Romgaz", a declarat Agenţiei NewsIn ministrul român al economiei, comerţului şi mediului de afaceri, Adriean Videanu.
Compania mixtă între cele două părţi nu a fost însă înfiinţată. Directorul general adjunct al Romgaz, Lucian Stancu, a declarat pentru NewsIn că "dacă această companie ar fi fost înfiinţată, nu ar fi avut sens ca Memorandumul să fie prelungit".
Acordul de colaborare ruso-român a fost semnat în mai 2009 de directorul general al Romgaz, Marcel Adrian Piteiu, şi de preşedintele Gazprom Export, Aleksandr Medvedev. Acesta este, de altfel, primul acord semnat după 1989, de colaborare directă între producătorul de stat de gaze Romgaz şi cel mai mare producător de gaze din lume, Gazprom.
Ministrul Adriean Videanu spunea la 1 iunie anul trecut că societatea mixtă Romgaz-Gazprom ar urma să fie înfiinţată în septembrie 2009 şi că fiecare companie va avea o participaţie de 50%. Potrivit acestuia, societatea mixtă va dezvolta capacităţi de înmagazinare de 5-6 miliarde mc gaze, dintre care puţin peste două miliarde mc gaze va fi capacitatea depozitului de la Roman-Mărgineni.
Memorandumul Romgaz-Gazprom a fost prelungit până în mai 2011, înfiinţarea societăţii mixte întârzie
Publicat la 23.05.2010, 19:45:52
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Bursa încetinește după startul spectaculos al săptămânii. BET scade marginal, iar lichiditatea rămâne redusă
Piețe financiare
Curs BNR valabil 9 octombrie 2026: 1 euro = 5.3470 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
