Livrările noii A Class au început în luna septembrie şi cifrele impresionante ale comenzilor înregistrate în această perioadă economică dificilă pentru un astfel de hatchback de lux nu fac decât să-l bucure pe Dieter Zetsche, CEO-ul Mercedes-Benz, .
Zetsche a declarat pentru publicaţia germană Die Zeit că numărul comenzilor se apropie de 90.000 unităţi pînă la acest moment şi sunt şanse ca această cifră se fie depăşită cu mult până la sfârşitul anului.
De altfel oficialii Mercedes-Benz au prevăzut această situaţie şi au încheiat în luna iulie un acord cu compania finlandeză Valmet Automotive care vizează extinderea capacităţii de producţie pentru noul model A Class.
"Noul model are deja un mare succes de piaţă şi producţia de la fabricile Rastatt (Germania) şi Kecskemét (Ungaria) a atins capacitatea maximă pentru acest model. Vom implementa chiar şi lucrul în trei schimburi din toamnă la fabrica Rastatt pentru a nu întârzia livrările. Din aceste motive am încredinţat companiei Valmet Automotive producţia suplimentară a modelelor A Class începând din 2013" declara la acel moment Wolfgang Bernhard, membru în conducerea Daimler AG.
Pentru că cel mai ieftin model din gama A Class are un preţ de vânzare în jur de 24.000 euro este cel puţin surprinzător avansul pe care Mercedes-Benz îl are faţă de la VW Golf VII cu acest model.
Golf VII a ajuns în showroom-urile europene de pe 10 noiembrie şi a înregistrat doar 40.000 de comenzi, conform informaţiilor furnizate de Carscoop. Cel mai ieftin Golf VII are un preţ de vânzare care începe de la aproximativ 15.000 euro.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.