Mercedes-Benz Actros a fost desemnat cel mai sigur autocamion
Publicat la 06.02.2007, 15:00:20
Sistemul de siguranţă al autocamionului Mercedes-Benz Actros a câştigat premiul pentru inovaţii, 'Yellow Angel 2007', decernat de Automobil Clubul German (ADAC) şi trofeul 'Safety Award 2007', acordat de jurnaliştii din Belgia specializaţi în autovehicule comerciale, anunţă marţi DaimlerChrysler.
'Sistemul activ de asistenţă la frânare', produs de Mercedes-Benz sub denumirea temporară de 'Sistemul de asistenţă la frânarea de urgenţă', este capabil să prevină un procent foarte mare de coliziuni din spate. Acesta iniţiază frânarea de urgenţă în cazul în care o coliziune cu un autovehicul care circulă în faţă pare inevitabilă, prevenind astfel coliziunile din spate.
'Sistemul activ de asistenţă la frînare' se bazează pe sistemul radar cu senzori de distanţă Telligent. Acesta iniţiază automat frânarea de urgenţă în cazurile în care există un risc iminent de coliziune cu autovehiculul din faţă. El utilizează cele trei raze radar ale sistemului de senzori de distanţă care detectează obstacolele din faţa autocamionului şi calculează în mod continuu viteza relativă faţă de autovehiculul din faţă.
În cazurile în care un accident pare inevitabil, dacă situaţia din trafic nu se modifică, şoferul este avertizat într-o primă fază prin intermediul mijloacelor vizuale şi sonore disponibile. Dacă riscul de coliziune creşte, viteza autovehiculului scade cu 30% din capacitatea de frînare. Dacă şoferul tot nu reacţionează, atunci sistemul iniţiază automat frînarea de urgenţă.
'Anul acesta, prin acordarea premiului Sistemului activ de asistenţă la frânare, aţi luat o decizie în favoarea unei tehnologii de siguranţă a autocamioanelor care este capabilă să salveze vieţi omeneşti. Acest sistem reprezintă în prezent apogeul unei serii de sisteme de siguranţă care au fost lansate în ultimii ani pe piaţa autovehiculelor comerciale: Sistemul de asistenţă la păstrarea benzii de mers (Lane Assistant),
Sistemul de control al stabilităţii la rulare, senzorii de distanţă şi Sistemul electronic de control al stabilităţii ESP', a declarat Andreas Renschler, membru al consiliului de conducere DaimlerChrysler şi responsabil pentru Grupul Autocamioane şi Autobuze, în cadrul festivităţii de decernare a premiilor de la München.
Premiile 'Yellow Angels' sunt decernate anual de către Automobil Clubul German şi sunt printre cele mai râvnite din industria automobilistică din Europa. Aceste premii sunt considerate de către consumatori drept un indicator util în evaluarea mărcilor şi a inovaţiilor din sectorul auto.
DaimlerChrysler a cîştigat anul trecut şi premiul pentru 'Inovaţie' cu tehnologia Blue-Tec care ajută la reducerea emisiilor de gaze la motoarele diesel.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.





