money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Merkel: Grecia nu va primi ajutor financiar decât dacă stabilitatea zonei euro va fi în pericol

Publicat la 23.04.2010, 19:14:41

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Merkel: Grecia nu va primi ajutor financiar decât dacă stabilitatea zonei euro va fi în pericol
După ce guvernul elen a cerut oficial sprijin financiar din partea UE şi a FMI, Merkel a susţinut o scurtă alocuţiune în care a impus anumite condiţii, chiar dacă autorităţile greceşti şi alte ţări europene consideră că ajutorul este aproape dat.

"Când va fi prezentat un plan economic, Comisia Europeană, Banca Centrală Europeană (BCE) şi FMI vor determina dacă situaţia stabilităţii zonei euro impune acordarea de sprijin Greciei", a spus cancelarul.

Merkel a insistat asupra necesităţii ca Grecia să respecte "condiţii stricte", sub forma unui program economic credibil în vederea reducerii deficitului bugetar uriaş.

"Nu este posibil, în prezent, să dăm informaţii privind natura şi valoarea ajutorului care va fi furnizat Greciei", a mai spus cancelarul.

Ea a arătat că decizia va fi posibilă doar după prezentarea programului, în câteva zile, şi a precizat că a avut o discuţie telefonică cu omologul grec Georges Papandreou.

Germania va avea cea mai mare contribuţia la ajutorul destinat Greciei, participarea europeană, prin credite bilaterale, urmând să fie în acest an de circa 30 de miliarde de euro.

Opinia publică din Germania este în mare parte ostilă planului de salvare a Greciei, iar guvernul Merkel s-a opus mult timp programului.

Premierul grec, George Papandreou, a cerut vineri activarea mecanismului de ajutor în valoare de 45 de miliarde de euro stabilit de UE şi FMI, subliniind că această măsură reprezintă o necesitate naţională.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite