"Vom urmări cum evoluează situaţia drepturilor omului în Rusia. Acest lucru şi libertatea presei s-au numărat printre subiectele de discuţie din cadrul Dialogului de la Petersburg (discuţiile la nivel înalt între Rusia şi Germania - n.r.). Iar acum, că se apropie alegerile, acestui subiect trebuie să i se acorde o atenţie particulară", a declarat Merkel la o conferinţă de presă comună cu preşedintele rus Dmitri Medvedev, relatează Interfax.
Cercurile oamenilor de afaceri germani privesc favorabil în direcţia rusă. "Rusia este cel mai important partener al Germaniei şi am simţit aceasta la întâlnirea noastră cu reprezentanţii oamenilor de afaceri. Preşedintele Dmitri Medvedev sprijină activ ideea unui parteneriat pentru modernizare, iar cercurile germane de afaceri sunt gata să dezvolte o industrie modernă, să extindă afacerile mici şi mijlocii şi să sporească finanţarea pentru acestea", a mai spus Merkel.
"Totodată, am subliniat necesitatea unor condiţii legale clare şi transparente şi ne-am asigurat că vor continua eforturile în acest domeniu", a adăugat cancelarul german.
Rusia şi Germania au semnat o serie de acorduri de cooperare în politică, economie, cultură şi ştiinţă în timpul vizitei preşedintelui rus în Germania.
Companiile energetice din ambele ţări, Siemens AG şi IDGC Holding, precum şi Agenţia ruso-germană pentru energie au căzut de acord să implementeze programe comune de eficientizare energetică. De asemenea, cele două ţări vor crea un fond privat de investiţii în tehnologie, cu participarea companiei ruse Sviasinvestneftehim şi a firmei germane Wermuth Asset Management GmbH.
Banca rusă Vneşeconombank şi banca de dezvoltare germană Kreditanstalt fur Wiederaufbau vor crea un fond de un miliard de euro pentru a sprijini inovaţia hi-tech şi proiectele de eficienţă energetică ale întreprinderilor mici şi mijlocii.
Miniştrii de externe din cele două ţări au semnat un acord pentru crearea unui centru german pentru ştiinţă şi inovaţie la Moscova.
Ministrul rus al energiei a declarat, la rândul său, că se aşteaptă ca acum Germania să cumpere mai mult gaz de la Rusia, cu atât mai mult cu cât Berlinul a renunţat la energia nucleară.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.