"Adaug un lucru căruia i se dă prea puţină atenţie. Trebuie să ne uităm şi la aceia care nu fac parte din zona euro, la statele baltice, Bulgaria şi România. Trebuie să ne uităm la sacrificiile care sunt cerute acolo oamenilor", a spus Merkel.
Cancelarul german s-a referit în Bundestag la efectele actuale ale crizei şi la strategiile pentru Summitul de la 9 decembrie de la Bruxelles, insistând asupra faptului că cele 17 naţiuni care folosesc moneda euro trebuie să consolideze instituţiile Uniunii Europene şi reglementările financiare ce guvernează zona euro.


