Merrill Lynch vrea să renunţe la creditele ipotecare de mare risc
Publicat la 29.02.2008, 10:48:31
Merrill Lynch a ajuns la concluzia că achiziţia pe care a făcut-o în decembrie 2006 nu s-a dovedit prea inspirată. Circulă tot mai insistent informaţii potrivit cărora cea mai mare casă de brokeraj din lume ar avea de gând să vândă divizia First Franklin, care acordă creditele ipotecare cu grad de risc ridicat.
Reprezentanţii băncii au refuzat să comenteze zvonurile din piaţă, dar o decizie este aşteptată chiar săptămâna viitoare. O asemenea mutare ar aduce cu după sine aproximativ 500 de disponibilizări. Zvonurile sunt alimentate de anunţul băncii de la începutul acestei săptămâni, cum că Merril Lynch evaluează serios oportunitatea rămânerii pe piaţa subprime.
Începând cu 28 decembrie 2007, banca şi-a sistat operaţiunile pe această piaţă, la apogeul crizei creditelor ipotecare, care a zguduit America şi a făcut ravagii în pieţele financiare internaţionale. Este important de amintit că atunci când Merril a cumpărat operatorul ipotecar First Franklin de la National City Corporation cu 1,3 miliarde de dolari, randamentele pe piaţa subprime erau foarte bune, mai ales la rivalii de la Lehman Brothers.
Achiziţia s-a dovedit păguboasă fiindcă i-a adus deprecieri de active de 24,4 miliarde de dolari, doar pentru 2007. Acest lucru s-a lăsat cu urmări: directorul executiv Stan ONeil şi-a pierdut funcţia, iar banca a fost nevoită să apeleze la o injecţie de capital de peste 6 miliarde de dolari, de la fondul suveran singaporez Temasek Holdings. Conform raportului anual, Merrill este în continuare expusă la sectorul subprime.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
Bursa își revine după o zi agitată. BET încheie ședința pe plus, iar euro atinge un nou record
Piețe financiare
Curs BNR valabil 7 octombrie 2026: Leul slăbește puternic. 1 euro costă acum 5.3527 lei

Piețe financiare
Aurul sfidează dobânzile: de ce băncile centrale continuă să cumpere metalul prețios
Piețe financiare
