Președintele interimar Ilie Bolojan a transmis un mesaj de felicitare pentru câştigătorii alegerilor din Germania.
A venit și prima reacție din România în legătură cu alegerile din Germania. Prezența la vot a fost de peste 80% și a întrecut orice așteptare astăzi.
Astfel, președintele interimar al României a venit și el cu o reacție.
”Felicitări pentru Friedrich Merz şi prietenilor noştri din CDU/CSU pentru câştigarea alegerilor parlamentare din Germania”, a transmis, duminică seară, preşedintele interimar.
Rezultatele alegerilor din Germania
Acesta afirmă că aşteaptă cu nerabdare colaborarea cu aceştia. ”Aştept cu nerăbdare să lucrăm împreună pentru a consolida relaţiile noastre bilaterale şi securitatea continentului în aceste vremuri tulburi”, a mai transmis preşedintele.
Conservatorii germani din Uniunea Creştin Democrată (CDU) şi Uniunea Creştin Socială (CSU) au obţinut o victorie în alegerile legislative anticipate de duminică, cu 28,5-29% din voturile exprimate, iar Partidul Alternativa pentru Germania (AfD, extremă dreapta) a obţinut un rezultat fără precedent, de 19,5-20%, cel mai bun din istoria sa, potrivit rezultatelor sondajelor realizate la ieşirea de la urne,



