money.ro
Actualitatemoney.ro

Metrorex a cerut suspendarea grevei de la metrou. Procesul are loc joi

Publicat la 17.11.2009, 08:49:02

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Metrorex a cerut suspendarea grevei de la metrou. Procesul are loc joi
Directorul general al Metrorex, Gheorghe Udrişte, a declarat că în cursul dimineţii de marţi societatea va depune la Curtea de Apel Bucureşti cererea de suspendare a grevei sindicaliştilor de la metrou pe motiv că bugetul pe anul 2010 nu a fost aprobat şi deci nu poate fi cunoscut fondul de salarii.

"Anul trecut s-au putut negocia salariile la metrou, acum nu se mai poate pentru că suntem în criză", a spus Udrişte.

Udrişte: Pierderile înregistrate de Metrorex pe perioada grevei vor fi imputate sindicatului

Directorul general al Metrorex Gheorghe Udrişte a declarat marţi că pierderile înregistrate de societate pe perioada grevei vor fi imputate sindicatului, iar călătorii afectaţi pot cere daune.

Udrişte a precizat că la sfârşitul acţiunii de protest vor putea fi cuantificate pierderile.


Peste 1.000 de angajaţi de la Metrorex, din totalul de 4.250, nu lucrează marţi, în intervalul orar 04.00-16.00, ca urmare a grevei generale pe termen nelimitat.

În cele 50 de staţii sunt puse afişe care anunţă grevă generală în intervalul 05.00-17.00. În acest interval ar fi circulat 31 de trenuri pe magistrala 1+3, 20 de trenuri pe magistrala 2 şi 4 trenuri pe magistrala 4. În total circa 55 de trenuri ar fi circulat în intervalul în care este este grevă. Intervalul de varf pentru circulaţia cu metroul este între orele 07.00-9.00.

"Angajaţii au venit la serviciu, însă nu vor desfăşura nicio activitate în intervalul 04.00-16.00, când se desfăşoară greva. Metroul va circula normal după ora 16.00 până la ora 23.00", a menţionat pentru NewsIn Ion Rădoi.

Angajaţii Metrorex au intrat de marţi în grevă generală pe termen nelimitat, nemulţumiţi de rezultatul negocierilor de luni cu Radu Berceanu. Metroul nu va circula între orele 5.00-16.00. Preşedintele USL Metrou, Ion Rădoi, a declarat pentru NewsIn că peste 300.000 de călători vor fi afectaţi de greva de la metrou.

Regia Autonomă de Transport Bucureşti (RATB) a decis, luni, ca începând de marţi să mărească capacitatea de transport a regiei, prin suplimentare cu 200 de autobuze, troleibuze şi tramvaie, de la 5:30 până la ora 17:00, pe 47 linii.

Circa 200 de angajaţi de la metrou au protestat la Guvern, săptămâna trecută, cerând începerea negocierilor pentru un nou contract colectiv de muncă, deoarece acesta a expirat la 1 noiembrie, şi majorări salariale de 20%. Ultima majorarea salarială a angajaţilor Metrorex a fost de 23%, în noiembrie 2008. Rădoi a precizat că salariul mediu al unui angajat de la Metrorex se încadrează în medie la 1.500-1.600 lei.

Potrivit Uniunii Sindicatelor Libere Metrou, productivitatea muncii la metrou a crescut în 2009 cu circa 30% faţă de 2008. "S-au dat în folosinţă patru noi staţii, fără să fie nevoie să fie angajaţi alţi oameni. În aceste staţii se lucrează la casierie, rame de metrou, partea tehnică, etc, ceea ce denotă că există o creştere a productivităţii muncii cu circa 30% în 2009, faţă de 2008, fără niciun fel de cost suplimentar din partea Metrorex. În 2009, numărul călătorilor s-a dublat, de la 300.000 pe zi în 2008, la 650.000 pe zi anul acesta", a spus Ion Rădoi.

O delegaţie a sindicaliştilor de la metrou a purtat, luni, discuţii cu ministrul interimar al transporturilor şi infrastructurii, pe tema contractului colectiv de muncă, însă acestea au eşuat.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite