La solicitarea SPP şi cu aprobarea Ministerului Transporturilor, în vederea asigurării corespunzătoare a traficului de călători în reţeaua de transport cu metroul, Metrorex a introdus suplimentar în circulaţie cinci trenuri pe perioada 29 martie- 4 aprilie. Săptămâna trecută, societatea anunţa că suplimentează doar cu două garnituri.
Potrivit directorului de comunicare al companiei, Mariana Petre, Metrorex are prevăzută suplimentarea trenurilor zilnic, la orele de vârf, când fluxul de călători este mare.
Reprezentanţii companiei Metrorex nu pot estima în acest moment dacă traficul în cele două zile ale summit-ului NATO va fi mai mare, mai ales că mulţi funcţionari din instituţiile bugetare nu vor lucra, iar elevii vor avea două zile libere în acea perioadă.
Despre orarul metroului, Mariana Petre a menţionat că până în acest moment nu sunt modificări.
În plus, reprezentantul Metrorex a spus că de securitatea călătorilor se ocupă alte instituţii abilitate şi nu sunt cerinţe suplimentare legate de aceste măsuri de securitate.
Şi Regia Autonomă de Transport Bucureşti (RATB) este pregătită să suplimenteze mijloacele de transport. "Suntem pregătiţi pentru o suplimentare acolo unde este nevoie, dar deocamdată nu este nimic hotărât. Se foloseşte parcul maxim de lucru, ca într-o zi normală", a declarat pentru NewsIn, Mihai Vlădărău, purtator de cuvant RATB.
Summitul NATO din România se va desfăşura în perioada 2-4 aprilie 2008. Capitala se pregăteşte să găzduiască aproximativ 6.500 de oaspeţi străini, între care 3.500 de jurnalişti. Summitul de la Bucureşti este considerat cel mai mare din istoria Alianţei. În afara delegaţiilor din cele 26 de ţări membre NATO, la summit vor veni reprezentanţi a 23 de parteneri ai NATO pentru pace, plus delegaţii din Australia, Japonia, Noua Zeelandă, Iordania, Singapore, precum şi oficiali de la Banca Mondială, Naţiunile Unite, Comisia Europeană.
Sursa: NewsIn
Metrorex introduce suplimentar cinci trenuri pe perioada summit-ului
Publicat la 31.03.2008, 13:19:32
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
