Compania franceză Alstom, care asigură mentenanţa metroului bucureştean, ia în considerare suspendarea progresivă a serviciilor de mentenanţă a flotei de metrou în luna iulie, dacă Metrorex nu achită facturile restante, a căror valoare totală este echivalentă unui an de servicii prestate. Într-un interviu acordat News.ro, preşedintele Alstom pe Europa, Gian Luca Erbacci, a declarat că Metrorex datorează Alstom peste 33 de milioane euro, adică peste 160 de milioane lei, sumă ce corespunde unui an de plăţi restante.
Metrorex răspunde acuzaţiilor Alstom privind datoriile pentru serviciile de mentenanţă: O parte din sumă a fost achitată. Pentru plata integrală, vom solicita banii la următoarea rectificare bugetară
Publicat la 26.06.2022, 11:04:14
”În urma articolelor apărute în presă referitoare la obligaţiile de plată către Alstom Transport S.A., facem precizarea că Metrorex a achitat o parte din sumele aferente serviciilor realizate în anul 2022 şi continuă să plătească facturile ce vor fi emise în acest an. Pentru achitarea integrală a obligaţiilor de plată, va solicita sumele necesare la următoarea rectificare bugetară. Obiectivul principal al Metrorex este transportul călătorilor în condiţii de siguranţă, iar în acest sens, depunem toate eforturile pentru rezolvarea acestei situaţii”, a transmis compania.
Conform Metrorex, la 31.12.2021, obligaţiile restante erau de circa 140 milioane de lei.
Metrorex precizează că a început să plătească din obligaţiile de plată de anul acesta de circa 20 milioane de lei.
De asemenea, precizează că luni va prezenta o situaţie clară a sumelor achitate.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
