Metroul spre Otopeni, blocat înainte să înceapă!
Publicat la 07.08.2017, 02:58:29
Cea mai recentă listă cu exproprierile pentru Metroul de Otopeni include şase terenuri ale Băneasa Investments, cu o valoare totală a despăgubirilor estimată la circa 7,5 milioane de lei.
Principalul acţionar al Băneasa Investments, cu o deţinere de 49,88%, este însă tot statul, prin intermediul Universităţii de Știinţe Agronomice şi Medicină Veterinară (USAMV) din Bucureşti.
Mai mult, potrivit rectorului USAMV, Sorin Mihai Cîmpeanu, terenurile au aparţinut dintotdeauna universităţii, acestea fiind aduse ca aport în 2001 în parteneriatul Băneasa Investments.
Cinci dintre cele şase proprietăţi Băneasa Investments incluse în lista de exproprieri se află însă sub sechestru asigurator.
"Terenurile respective sunt sub sechestru. Asta înseamnă că nu se poate întâmpla nimic cu ele, nu pot fi vândute, nu pot fi expropriate nici măcar de către Metrorex. Sunt de acord că această situaţie trebuie deblocată, pentru că nu e normal ca pentru câteva mii de metri pătraţi să nu se facă metroul. Sechestrul a fost pus de către DNA pe 23 august 2012", a precizat rectorul USAMV.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
