'În legătură cu noua propunere care va fi făcută pe formularul unic pentru persoanele fizice: încercam să îl creăm într-o manieră facilă pentru contribuabili. Sperăm să fie un formular inteligent. Nu ştiu dacă vom reuşi tehnic să avem o aplicaţie aşa cum ne-o dorim. În formula actuală va fi o surpriză plăcută şi pentru noi şi pentru contribuabili', a spus Tudor.
Potrivit acestuia, Fiscul îşi doreşte să fie partener în relaţia cu contribuabilii.
'Ne dorim să fim parteneri. Va fi un singur formular destinat persoanelor fizice pentru a fi mai facil. Este o propunere pe care am înaintat-o colegilor de la minister. Noi sperăm să reuşim', a explicat oficialul ANAF.
La rândul său, secretarul de stat în Ministerul Finanţelor Publice Oana Iacob a dat asigurări, în aceeaşi conferinţă, că autorităţile vor prezenta un proiect privind Declaraţia 600 până pe 15 aprilie, în acest moment avându-se în vedere simplificarea sistemului de declarare şi plată.



