Micile exploatări petroliere devin tot mai atractive
Publicat la 09.05.2008, 09:00:56
Preţul ridicat al petrolului poate însemna şi începutul sfârşitului pentru dominaţia acestui tip de resursă energetică. Sunt experţi care vorbesc deja despre energiile alternative ca variante eficiente din punt de vedere financiar la combustibilii fosili.
Nu doar atât, chiar şi câmpurile petrolifere abandonate devin suficient de lucrative pentru a convinge Germania să acorde prima concesiune din ultimele decenii pentru exploatarea ţiţeiului. Trei loturi de mici dimensiuni, în landul Bavaria, unde extracţia propru-zisă va începe în maxim trei ani. O asemenea companie poate extrage şi numai 600 de barili pe zi, nimic faţă de cele 5 milioane de barili extraşi zilnic la câmpul Ghawar din Arabia Saudită.
Concesionarii sunt însă mulţumiti şi spun că obţin profituri substanţiale. Calculele arată că un preţ al barilului de peste 50 de dolari asigură supravieţuirea unei asemenea mici exploataţii.
Noi sonde apar peste tot în Europa, informează şi Financial Times: 125 în Marea Britanie, numai în 2007, faţă de 44, în 2003. În Norvegia, 33 de sonde, faţă de 10 numai în 2003. În fine, în Turcia au apărut 80 de noi puţuri petrolifere, în 2006, număr duble faţă de aceeaşi referinţă, anul 2003.
România concesioneză la rândul său micile câmpuri petrolifere devenite neinteresante pentru Petrom. Zeci de companii, în special străine, se încumetă să investească bani frumoşi pentru prospecţiune şi apoi în echipamente costisitoare, mizând pe profiturile viitoare.
În martie au fost scoase la licitaţie 26 de perimetre de exploatare, dintre care 15 au fost interesante pentru investitori. Licitaţiile pentru micile concesiuni vor continua anunţă ANRM.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
Bursa își revine după o zi agitată. BET încheie ședința pe plus, iar euro atinge un nou record
Piețe financiare
Curs BNR valabil 7 octombrie 2026: Leul slăbește puternic. 1 euro costă acum 5.3527 lei

Piețe financiare
