Microsot mizeaza pe vanzari ale Vista in concordanta cu tendinta de crestere a pietei
Publicat la 31.01.2007, 11:04:27
Microsoft Corp. a anunţat miercuri că se aşteaptă să vândă de două ori mai multe copii ale noului său sistem de operare, Windows Vista în primul an, faţă de numărul precedentului sistem de operare, Windows XP, lansat în 2001, relatează Reuters.
Creşterea vânzărilor ia în calcul dezvoltarea curentă a pieţei mondiale a calculatoarelor, care se estimează că în acest an se va dubla faţă de piaţa din 2001. 'Avem drept obiectiv vânzări ale Vista de două ori mai mari decât Windows XP', a declarat directorul regional al diviziei Chineze a Microsoft, Alex Huang, cu ocazia ceremoniei de lansare a Vista, din Taiwan.
Microsoft şi-a propus ca vânzările Vista să depăşească de cinci ori pe cele ale sistemului de operare Windows 95. Se estimează că vănzările de calculatoare vor creşte în 2007 până la nivelul de 255 milioane unităţi, aproape dublu faţă de nivelul înregistrat în 2001, când au fost vândute 136 milioane de calculatoare, conform IDC. Livrările din anul 1995, atunci când a fost lansat Windows 95, au depăşit 59,7 milioane de unităţi.
Grupul Microsoft, cu sediul în Redmond, Washington, a numit sistemul de operare Windows Vista cea mai importantă lansare a unui sistem de operare de la lansarea Windows 95. Grupul american a lansat în cursul zilei de joi sistemul Windows Vista simultan în peste 70 de state, după mai multe întârzieri. Analiştii sunt de părere că va mai dura o perioadă până când sistemul Vista va deveni destul de răspândit şi vizibil pe piaţă.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
