Acţionarii societăţii Midocar Leasing IFN SA au decis majorarea facilităţii de credit pe care societatea a obţinut-o de la Piraeus Bank, de la două milioane euro la cinci milioane euro, a anunţat, marţi, Monitorul Oficial.
Creditul va fi utilizat pentru finanţarea/refinanţarea contractelor de leasing financiar şi operaţional pentru cumpărarea de vehicule noi (autoturisme, autoutilitare, camioane), echipamente, precum şi vehicule second-hand, se mai spune în Monitorul Oficial.
Creditul de la Piraeus Bank va fi garantat printr-un contract de garanţie reală imobiliară având ca obiect fiecare bun oferit în leasing de societate şi cesionarea, în favoarea băncii, a drepturilor de creanţă rezultate din contractele de leasing ale societăţii Midocar Leasing.
Creditul va mai fi garantat prin poliţa de asigurare facultativă generală aferentă fiecărui vehicul/echipament dat în leasing, emisă de o societate de asigurări acceptată de bancă şi emisă sau cesionată în favoarea băncii.
Pentru garantarea creditului de la Piraeus Bank, Midocar Leasing va emite şi trei bilete la ordin în alb, cu menţiunea "fără protest", avalizate de societate.
Acţionarii Midocar Leasing sunt Midocar SRL (75,84%), Henry Rismont (18,16%), Cristian Puşcaş, Andrei Mihăilescu şi Ştefan Savu (câte 2%).
Midocar Leasing IFN SA a înregistrat, în 2005, un profit net de 390.127 lei şi o cifră de afaceri de 10,34 milioane lei.
Midocar SRL, acţionarul principal al Midocar Leasing IFN SA, este unul dintre cei mai importanţi dealeri Volkswagen şi Audi din România.





