Incepand din acest an, numarul de someri a scazut constant, ajungand, in prezent, la 340.000 de persoane, ceea ce reprezinta o rata de 3,8%. Cea mai accentuata scadere, de aproape trei procente, s-a inregistrat in 2003 fata de 2002, an in care s-a deschis Spatiul Schengen pentru romani. “Ca fenomen general, scaderea ratei somajului este un lucru pozitiv. Negativ este faptul ca principala cauza este migratia masiva a muncitorilor calificati, care a produs deficite majore de forta de munca in ramuri economice importante”, a explicat pentru Business Standard vicepresedintele Cartel Alfa, Petru Dandea.
Beneficiile aduse de romanii care muncesc in strainatate sunt, in opinia lui Dandea, cele cateva miliarde euro pe care le trimit anual in tara. “Personal, consider ca, pe termen lung, pericolul major va fi dezechilibrul accelerat al balantei comerciale, din cauza consumului ridicat de produse din import, pe care va trebui sa le platim”, a spus liderul sindical. El a adaugat ca Romania va avea o problema si cu absorbtia fondurilor europene, din cauza deficitului de muncitori, mai ales cu cele pentru dezvoltarea infrastructurii. Presedintele Consiliului National al Intreprinderilor Private Mici si Mijlocii din Romania, Ovidiu Nicolescu, a precizat, pentru Business Standard, ca o scadere a ratei somajului sub patru procente duce la o demotivare a salariatilor pentru pregatirea profesionala, cu efecte negative asupra productivitatii muncii. “Scaderea somajului sub 3-4% este negativa pentru gradul de motivare a resursei umane de a participa la munca si diminueaza eforturile depuse pentru perfectionare”, a spus Nicolescu.
In opinia acestuia, principala cauza a scaderii numarului de someri este migratia celor peste doua milioane de romani in strainatate si mai putin crearea de noi locuri de munca. Nicolescu considera insa ca, incepand cu 2011-2012, romanii care muncesc in alte tari se vor intoarce si se vor integra in economia romaneasca. “Pe de o parte, firmele vor avea capacitatea de a dubla salariile, ceea ce ii va atrage pe romani in tara, iar pe de alta parte, multi vor acumula resurse si vor veni in Romania sa investeasca. Cei care se vor intoarce vin cu bani si cu calificare”, a spus Nicolescu.


