"Am constatat că analiştii Erste Bank în rapoartele din ultima perioadă au avut astfel de estimări pozitive faţă de pieţele emergente, în special faţă de piaţa românească, pentru că au ajustat două rapoarte care vizau piaţa românească. Într-un fel este de înţeles, ei participă activ în piaţa bancară românească şi cred că sunt îndreptăţiţi să facă astfel de aprecieri întru-cât, să nu uităm, criza subprime a fost o criză care a lovit în special ţările dezvoltate, deci ţările care au tradiţie în pieţele de capital. Însă analiştii Erste Bank fac previziuni pe un orizont de timp nu de o săptămână ci pe un orizont de timp care priveşte cel puţin luni de zile acum încolo. Ori în momentul în care aceste turbuleţe de pe pieţele internaţionale vor da semnale că se vor încheia este normal ca investitorii să se orineteze către pieţele care au cel mai puţin de suferit în urma acestor crize subprime", a declarat Mihai Chişu.

Deteriorarea parametrilor macroeconomici a condus la evoluţia slabă a bursei de la Bucureşti, trăgând-o astfel sub media regiunii, consideră brokerul Mihai Chişu.

"Avem, din păcate, un record destul de trist. Sunt primii la scăderi. Explicaţia cea mai plauzibilă este aceea că în şase luni de zile, poate chiar mai mult, opt luni de zile, România cunoaşte nişte deprecieri calitative la nivel macroeconomic"