"Am luat la cunoştinţă de acest comunicat al Reprezentanţei Comisiei Europene. Speţa Blue Air cred că are rădăcini până în vara lui 2020 şi în clipa de faţă vă pot spune că statul român are la dispoziţie instrumentele pe care le are în general în ceea ce priveşte recuperarea sau gestionarea unor litigii cu entităţi comerciale, mă gândesc, aşadar, tot la Ministerul Finanţelor”, a spus purtătorul de cuvânt al Guvernului, despre anunţul Comisiei Europene.
Mihai Constantin a precizat că nu ştie ce este în spatele investigaţiei Comisiei Europene, dar ”punctează că avem de recuperat ceva, este o speţă în care nu avem de dat ceva”.
”Sperăm că specialiştii statului român vor recupera aceste cheltuieli pe care Comisia le-a considerat în neconcordanţă”, a completat Constantin.
El a mai spus că ”Ministerul Finanţelor este punctul focal de recuperare a acestor creanţe.


