Misiunea Fondului la Bucuresti este una de asistenţă tehnică. Ea vizează atât analiza situaţiei până la 30 septembrie cât şi ce se va întâmpla în lunile următoare.
"Trebuie să privim înainte şi trebuie să vedem putem să respectăm ţinta de deficit de 7,3%? Ca urmare a necomunicarii deciziei Curţii Constituţionale, o parte din măsuri nu mai pot fi aplicate şi atunci trebuie să găsim nişte alternative. Acest tip de discuţii sunt în aceste zile la Bucureşti", a explicat Mihai Tănăsescu, reprezentantul României la FMI.
Tănăsescu a precizat că FMI impreuna cu guvernantii caută soluţii pentru contrabalansarea măsurilor de reducere a cheltuielilor publice pe care guvernul se angajase să le ia astfel încât să respecte ţinta de deficit bugetar de 7,3% din PIB şi care nu au fost aplicate.
"Acest 7,3%, Guvernul încearcă să-l păstreze ca ţintă şi e foarte important. Dacă va avea o ţintă uşor crescatoare în acest an ajustarea care trebuie făcută în 2010 pentru a atinge acest deficit de sub 6%, va trebui să fie mult mai puternică. Indiferent la ce concluzie se va ajunge cu FMI, acum sau mai târziu, acordul cu FMI, CE şi BM continuă! Important ca mesaj cred că este să înţelegem că banii de la FMI sunt importanţi fără doar şi poate, dar ei trebuie să vină când România îşi respectă angajamentele", a mai adăugat Mihai Tănăsescu.
Citeşte şi Tănăsescu: Guvernul Croitoru ar putea aduce banii de la FMI în decembrie
Urmăreşte integral emisiunea The Money Show din 2 noiembrie pe Money WebTV
Mihai Tănăsescu: Acordul cu FMI, CE şi BM va continua! (VIDEO)
Publicat la 03.11.2009, 04:58:35
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
BREAKING. Bursa de la București explodează luni: BET urcă peste 4%, iar Cris-Tim câștigă aproape 15%
Piețe financiare
Curs BNR valabil 6 octombrie 2026: Euro scade la 5.3306 lei. Leul se apreciază

Piețe financiare
Bursa americană pierde din amploare. S&P 500 scade, în timp ce banii se concentrează pe AI, cipuri și energie
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3447 lei, franc la 5.7347 lei
Piețe financiare
