"Evoluţiile economiei pot să confirme că pentru acest an va fi un desen al economiei undeva în jurul cifrelor anunţate de ministrul Finanţelor, Sebastian Vlădescu (scădere economică de 1,7-1,9% - n.r.). Anul viitor putem avea o creştere economică pozitivă. Acest lucru este foarte clar. Urmează să finalizăm dimensiunea ei", a afirmat Tănăsescu.
El a spus că avansul economiei de anul viitor va fi alimentat de două mari componente, respectiv exporturile şi consumul agregat.
"Va fi o creştere economică bună, după doi ani de recesiune", a continuat Tănăsescu.
Estimările oficiale, atât pentru evoluţia economiei din acest an, cât şi pentru anul viitor urmează să fie făcute publice de către Fondul Monetar Internaţional la finalul misiunii de evaluare a acordului încheiat cu autorităţile române în primăvara anului trecut.
La începutul acestei săptămâni, şeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks, a declarat că este mai optimist decât unii analişti în pivinţa evoluţiei economiei în 2011 şi că este posibilă o revenire pe creştere a PIB.
O misiune comună a FMI şi a Comisiei Europene se află în perioada 26 iulie - 4 august la Bucureşti pentru o nouă revizuire a acordului cu România, care va evalua modul în care România a îndeplinit criteriile de performană stabilite pentru finele lunii iunie şi în cadrul căreia se discută şi despre un nou set de prognoze macroeconomice.
Mihai Tănăsescu: România va avea o creştere economică "bună" anul viitor, după doi ani de recesiune
Publicat la 31.07.2010, 13:54:22
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
BREAKING. Bursa de la București explodează luni: BET urcă peste 4%, iar Cris-Tim câștigă aproape 15%
Piețe financiare
Curs BNR valabil 6 octombrie 2026: Euro scade la 5.3306 lei. Leul se apreciază

Piețe financiare
Bursa americană pierde din amploare. S&P 500 scade, în timp ce banii se concentrează pe AI, cipuri și energie
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3447 lei, franc la 5.7347 lei
Piețe financiare
