Potrivit presei române citate de Novinite.com, magazinele din oraşul bulgar Ruse şi-au mărit preţurile pentru a profita de pe urma acestei situaţii. Cozile de maşini şi autocare de la graniţa cu Bulgaria au devenit şi mai lungi, după creşterea TVA-ului în România. Cumpărătorii români au declarat că au început să achiziţioneze bunuri de consum nu doar din Bulgaria, ci şi din Republica Moldova şi Ungaria, după creşterea TVA-ului.
Mii de cumpărători greci au năvălit în oraşele de frontieră, din sud-vestul Bulgariei şi numărul lor va creşte în perioada următoare, pe fondul inflaţiei din Grecia. Gotse Delchev, Petrici şi Sandanski, trei oraşe de aproximativ 20.000 de locuitori fiecare, sunt principalele beneficiare ale problemelor economice ale vecinului de la sud al Bulgariei, relatează Standart Daily, citat de Novinite.
De la începutul crizei economice din Grecia, patru lanţuri de hypermarket-uri au deschis magazine în oraşul Gotse Delchev – Penny Market şi Plus (deţinute de lanţuri germane) şi Valan şi Stodzha, deţinute de companii bulgare– iar un mall modern se va construi până în luna septembrie. Acesta este un fenomen mai puţin probabil pentru un mic oraş de provincie din Bulgaria.
Mii de români îşi fac cumpărăturile în Bulgaria, după creşterea TVA-ului
Publicat la 05.07.2010, 13:01:04
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
Bursa își revine după o zi agitată. BET încheie ședința pe plus, iar euro atinge un nou record
Piețe financiare
Curs BNR valabil 7 octombrie 2026: Leul slăbește puternic. 1 euro costă acum 5.3527 lei

Piețe financiare
Aurul sfidează dobânzile: de ce băncile centrale continuă să cumpere metalul prețios
Piețe financiare
