money.ro
Piețe financiareMoney.ro

Miliardarul Petr Kellner, cel mai bogat om din Cehia, proprietarul Pro TV, a murit într-un accident de elicopter în Alaska

Publicat la 29.03.2021, 06:31:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Miliardarul Petr Kellner, cel mai bogat om din Cehia, proprietarul Pro TV,  a murit într-un accident de elicopter în Alaska

El se numără între cele cinci persoane care au fost ucise în accidentul de elicopter petrecut sâmbătă, potrivit New York Times.

Kellner, care avea o avere estimată la 17,5 miliarde de dolari, potrivit Forbes, era parte din grupul care a întreprins excursia de sâmbătă în apropierea unui gheţar din Alaska, potrivit celor care au închiriat elicopterul.

Elicopterul Airbus AS350 B3 s-a prăbuşit în apropiere de gheţarul Knik, au spus duminică reprezentanţii cabanei care a închiriat aparatul de zbor.

Kellner, în vârstă de 56 de ani, împreună cu un alt invitat al Tordrillo Mountain Lodge, Benjamin Larochaix, tot cetăţean ceh, doi ghizi ai cabanei, Gregory Harms şi Sean McMannany, şi pilotul elicopterului, Zach Russel, au murit.

A existat un singur supravieţuitor, care se află în stare gravă, dar stabilă, potrivit Alaska State Troopers, care a transmis că este investigată cauza accidentului.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite