Miliardarul Warren Buffet intră în acţionariatul Goldman Sachs
Publicat la 24.09.2008, 06:08:40
"Warren Buffett intră în acţionariatul Goldman Sachs", titrează astăzi Financial Times. Goldman Sachs urmează să obţină 5,7 miliarde de dolari de la Warren Buffett dar şi de la alţi investitori, în efortul de consolidare a bazei financiare. Reprezentanţii Goldman au declarat aseară că au ajuns la un acord cu Berkshire Hathaway, pentru vânzarea unui pachet preferenţial de acţiuni, contra sumei de 5 miliarde de dolari.
Oracolul din Omaha îşi rezervă de asemenea dreptul de a cumpăra un pachet de acţiuni suplimentar, tot în valoare de 5 miliarde de dolari. În acelaşi timp, Goldman Sachs intenţionează să mai vândă participaţii de 2,5 miliarde de dolari, prin intermediul unei oferte publice. Acordul reprezintă o schimbare de strategie pentru Buffett, care până de curând, a evitat să investească în firme de pe Wall Street. Ultimul demers de acest gen a fost întreprins în urmă cu aproape 2 decenii, atunci când a ajutat la salvarea Salomon Brothers.
Tranzacţia anunţată ieri pare să fie una foarte avantajoasă pentru cel mai influent investitor din lume. Pachetul preferenţial de acţiuni îi va aduce anual dividende de 10%. Chiar dacă Goldman Sachs are posibilitatea să răscumpere oricând participaţiile, va fi nevoită să plătească 10% în plus. În ceea ce priveşte opţiunile de care dispune Buffett, acestea pot fi exercitate pe o perioadă de 5 ani, la preţul de 115 dolari pe titlu, sub nivelul de 125 de dolari pe acţiune, cât a fost preţul de închidere de ieri. În urma anunţului, acţiunile Goldman au câştigat teren, ceea ce subliniază respectul actorilor din piaţă pentru miliardarul american. Analiştii consideră că parteneriatul cu Buffet reprezintă un sprijin important într-o perioadă în care "cash is king".
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
