Fondurile vor fi folosite pentru finanţarea proiectelor de investiţii pe termen mediu şi acordarea de credite pe termen scurt - inclusiv credite pentru capital de lucru reutilizabil şi facilitati de tip descoperit de cont.
Împrumutul BERD, acordat in cadrul Facilitatii de Finantare UE/BERD pentru IMM-uri*, va susţine creditarea sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii din România, într-o perioada în care accesul la finanţare este limitat. Linia de credit va fi completată cu grant-uri UE, incluzând fonduri destinate asistentei tehnice pentru implementarea facilităţii şi atragerea unui numar cât mai mare de IMM-uri.
Aceasta este prima tranzacţie dintre BERD şi Millennium Bank România, în contextul mai larg al colaborării dintre BERD si Millennium bcp, grupul portughez din care face parte Millennium Bank Romania.
Facilitatea de Finantare UE/BERD pentru IMM-uri este un program comun dezvoltat de către Comisia Europeana şi BERD, care susţine dezvoltarea întreprinzătorilor prin facilitarea accesului la finanţare. Până în prezent, în cadrul acestei facilitati, BERD a oferit finantari in valoare totala de 1.209,2 milioane de euro, susţinute de grant-uri puse la dispoziţie de către CE prin Programul Phare în valoare de 180,75 milioane de euro.
De la inceputul activităţii sale în România, BERD a investit peste 4,7 miliarde de euro în peste 270 de proiecte, ceea ce a atras investiţii suplimentare în valoare de 8,3 miliarde de euro.
Recent, BERD a acordat şi către BRD o linie de finanţare similară, în valoare de 50 milioane de euro.
Millennium Bank România, parte a Millennium bcp, cel mai important grup financiar privat din Portugalia, este o bancă universala ce ofera o gama larga de servicii persoanelor fizice şi companiilor. De la lansarea sa in 2007, ca operaţiune greenfield, Millennium Bank România a cunoscut o dezvoltare susţinută extinzandu-şi reţeaua la 74 de unităţi în întreaga ţară.
Millennium Bank ia 20 milioane de euro de la BERD pentru finanţarea IMM
Publicat la 05.08.2010, 08:18:18
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Actualitate
Citatul zilei, 9 octombrie 2026: Piața îți testează convingerile, nu inteligența

Actualitate
Reducere reală sau preț umflat? Cum verifici o ofertă înainte de Black Friday
![[P] 35.000 de solicitări în șapte ani pentru sprijin în dependența de jocuri de noroc: 3 din 4 persoane care apelează Consilierea 24/7 cer consiliere psihologică](/_next/image?url=https%3A%2F%2Fmoney-ro-cdn.sorin-freciu.workers.dev%2Fstorage%2Fv1%2Fobject%2Fpublic%2Fmedia%2Farticles%2F1791483335473-zbeb97ppvr.jpg&w=1920&q=75)
Actualitate
[P] 35.000 de solicitări în șapte ani pentru sprijin în dependența de jocuri de noroc: 3 din 4 persoane care apelează Consilierea 24/7 cer consiliere psihologică

Actualitate
Același coș de la Lidl, în 6 țări. Un român cumpără 131 de coșuri dintr-un salariu, un neamț 323

Actualitate
