Numărul IMM-urilor care vor intra în faliment ar putea creşte în perioada următoare cu un procent peste valoarea estimată, ca urmare a introducerii impozitului forfetar, a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, susţinută duminică la Oradea, preşedintele PNŢCD, Marian Petre Miluţ.
Potrivit liderului ţăranist, Guvernul a acţionat prin tăierea oricărei pârghii de supravieţuire pentru micii întreprinzători. "Guvernul practică o politică de asistenţă socială, potrivită unei perioade de campanie electorală, nu uneia de criză economică. Rezultatele acestei politici vor fi scăderea nivelului de trai al populaţiei pe termen lung şi distrugerea micilor întreprinzători", a declarat preşedintele PNŢCD.
Marian Petre Miluţ susţine că IMM-urile se vor confrunta cu grave probleme financiare în perioada următoare. "Fără acces la credite, fără posibilitatea de a obţine finanţări europene din cauza corupţiei instituţionale, fără facilităţi fiscale şi împovăraţi de impozite, întreprinzătorii se vor orienta spre economia la negru pentru a putea supravieţui", a mai precizat preşedintele PNŢCD. Acesta consideră că piaţa subterană va creşte cu cel puţin 10 procente până la finalul anului, România fiind singura ţară care impoziteaza pierderea unei societăţi comerciale.
Sursa: NewsIn





