money.ro
Piețe financiareMoney.ro

Ministerul Mediului pregăteşte un program care să permită construirea de grădini pe acoperişuri şi faţade

Publicat la 07.06.2011, 16:40:33

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Ministerul Mediului pregăteşte un program care să permită construirea de grădini pe acoperişuri şi faţade

Demnitarul a precizat că programul, care s-ar putea numi "Acoperişuri verzi", există şi în străinătate.

 

Declaraţiile au fost făcute la evenimentul "Investiţii verzi în infrastructura de mediu a României", organizat de Programul Operaţional Sectorial (POS) de Mediu pentru a marca Ziua Mondială a Mediului.

 

Cu acelaşi prilej, Borbely a afirmat că unul dintre programele de succes ale instituţiei pe care o conduce este Casa Verde, pentru care "în 2010 s-au depus 18.000 de dosare, iar anul acesta, numai în primele cinci zile de la lansarea ediţiei din 2011, au fost depuse 5.000".

 

"Acest lucru înseamnă că populaţia a înţeles că statul oferă sprijin şi se fac investiţii pentru mediu şi pentru viitor. Un alt program de succes este şi Rabla care înseamnă scoaterea pe margine a acelor maşini foarte poluante. Nu putem renunţa la taxa auto, pentru că aceasta înseamnă asigurarea financiară a acestor vouchere. Şi pistele de biciclişti reprezintă o acţiune de impact, acest program oferind posibilitatea de a ne deplasa în siguranţă pe piste ce nu înseamnă numai nişte dungi pe trotuare", a mai spus ministrul.

 

Ministrul Mediului a subliniat şi faptul că POS Mediu reprezintă, de fapt, o "investiţie verde". "Acesta rezolvă problemele privind apa, CET-urile, biodiversitatea şi protejarea naturii. Este vorba de proiecte în valoare de 5,6 miliarde de euro. Până în acest moment, avem contractaţi 5,3 miliarde de euro, dar numai aproximativ 110 milioane sunt bani absorbiţi. Acest lucru este foarte trist, mai ales pentru că responsabilitatea este a autorităţilor locale, dar sperăm că în a doua jumătate a anului 2011 putem dinamiza absorbţia fondurilor", a adăugat ministrul.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite