money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Mini împlineşte în această săptămână 50 de ani (video)

Publicat la 24.08.2009, 11:32:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Mini împlineşte în această săptămână 50 de ani (video)
 Este vorba despre celebrul Mini, care împlineşte zilele acestea o jumătate de secol.

Considerat revoluţionar la ieşirea sa pe piaţă în august 1959, autoturismul Mini a devenit foarte repede o adevărată icoană a anilor 60 şi un extraordinar succes comercial. Mini s-a născut din provocarea lansată de constructorul britanic BMC inginerului Alec Issigonis : să creeze o maşină cât mai compactă posibil fără ca performanţele şi confortul să aibă de suferit.

Specialistul hotărăşte să monteze un motor transversal şi să plaseze cutia de viteze dedesubt. Minune: pasagerii şi bagajele rămân cu 80 la sută din suprafaţă. Şi încă o minune: maşinuţa se impune de trei ori în rally-ul de la Monte Carlo, iar vânzările explodează. Vedete ca John Lennon, Peter Sellers şi Steve McQueen fac o adevărată pasiune pentru Mini. La fel şi regizorii vremii, căci maşinuţa poate fi văzută în `Magical Mystery Tour` al Beatles-ilor, în 1967 sau în `The Italian Job` în 1969 şi-apoi în 2003, într-o versiune modernă.

Modelul ajunge sub umbrela Rover, care, la rândul său, ajunge în 1994 în portofoliul BMW. Ultimul Mini iese din uzină pe 4 octobree 2000. Un bilanţ indică însă cinci milioane şi jumătate de vehicule vândute, iar BMB se simte obligat să resusciteze marca în vara lui 2001. Succesul este uriaş, iar exemplarul cu numărul un milion iese din uzină în aprilie 2007. Doar criza avea să tempereze acest elan: BMW a anunţat în februarie o reducere cu 19% a numărului de angajaţi ai uzinei Mini, din apropiere de Oxford.

Urmăreşte pe Money WebTV toate ştirile video şi emisiunile The Money Channel

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite