Reţeaua de magazine cu produse la preţuri reduse, MiniMax Discount, a investit 750.000 euro în cel de-al cincilea magazin al reţelei care va fi inaugurat miercuri la Hunedoara, se arată în comunicatul companiei.
"Oraşul Hunedoara a fost ales datorită dinamismului cu care se dezvoltă şi al răspunsului prompt din partea autorităţilor locale şi se înscrie în strategia companiei de extindere în oraşele cu peste 20.000 de locuitori, urmărind crearea unei facilităţi moderne de comerţ pentru consumatorii aflaţi în zonele ocolite încă de marile concerne internaţionale", a declarat directorul general miniMax, Rainer Exel.
Magazinul are o suprafaţă de vânzare de 1.000 metri pătraţi şi pune la dispoziţia clienţilor 80 de locuri de parcare. Oferta de produse cuprinde 1.250 de articole: fructe şi legume, carne proaspătă, mezeluri, produse lactate, produse congelate, alimente de bază, băuturi, tutun, spirtoase, cosmetice şi detergenţi, produse de uz casnic, precum şi articole nealimentare.
Lansarea din Hunedoara va fi urmată în 2007 de inaugurările magazinelor din Braşov, Buzău, Câmpulung Muscel, Cernavodă, Mangalia, Năvodari, Olteniţa, Ovidiu, Petroşani, Pucioasa, Râşnov, Slatina( al doilea magazin) şi Turnu Măgurele.
Investiţiile bugetate pentru extinderea reţelei în acest an sunt de aproximativ 20 milioane euro, potrivit declaraţiilor lui Rainer Exel care şi-a propus ca până la sfârşitul anului să ajungă la o suprafaţă totală de vânzare de 30.000 de metri pătraţi.
MiniMax Discount este o companie românească ce a intrat pe piaţă în primăvara lui 2005. În primul an de activitate a obţinut o cifră de afaceri de 25,6 milioane lei.
Jucătorii concurenţi pe segmentul retailului de tip discount din România sunt Plus Discount, Kaufland, XXL Megadiscount şi Penny Market
MiniMax Discount a investit 750.000 euro la Hunedoara
Publicat la 06.02.2007, 08:32:53
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
