"Imaginati-va ca, acum, executia se face pe structura de cheltuieli si pe cea functionala. La acestea doua se va mai adauga o structura, care este cea a executiei pe programe", a declarat, vineri, secretarul de stat din cadrul Secretariatului General al Guvernului (SGG).
"Daca un departament dintr-un minister consuma hartie de xerox pentru doua programe diferite, va trebui sa inregistreze diferit consumul pentru fiecare program. Acum se trece la <cheltuieli materiale>. Prin noul sistem va trebui indetificat, pentru fiecare program, cat s-a consumat, ceea ce din punct de vedere contabil si tehnic este mai dificil, si de aceea termenul este 2010", a explicat Giosan. El a precizat ca termenul 2010 este prevazut intr-un ordin al ministrului de Finante, referitor la modul de implementare a executiei pe programe.
Giosan a explicat ca filosofia programarii bugetare in UE este una pe baza de programe si pe termen mediu, metoda care trebuie adoptata si de Romania, desi masura nu a fost impusa de UE.
Intre timp, ministerele si SGG trebuie sa-si stabileasca o planificare strategica bugetara pana in 15 aprilie 2008, astfel incat sa existe o corelare intre politicile publice si elaborarea bugetara, potrivit unei decizii luate, miercuri, de Guvern. Planurile strategice vor acoperi perioada 2008-2010, reprezentand, in acelasi timp, o baza pentru bugetele anilor urmatori.
Giosan a explicat ca, astfel, va fi mutat accentul de pe cheltuirea banilor alocati fiecarui minister pe obtinerea de rezultate si pe atingerea obiectivelor. "Fiecare minister trebuie sa-si stabileasca obiective foarte clare, care tebuie indeplinite intr-un anumit termen. De exemplu, daca Ministerul Transporturilor are un program de construire de autostrazi, trebuie sa spuna cati kilometri de autostrada vrea sa construiasca, si sa cuantifice in ce masura autostrazile noi vor contribui la reducerea aglomeratiei, sau cu cat se va scurta timpul de la un un punct de plecare la destinatie", a explicat secretarul de stat.
Dupa sedinta de Guvern de miercuri, premierul Calin Popescu Tariceanu declara ca acest nou sistem de executie, pe venituri si cheltuieli, va oferi o mult mai buna predictibilitate a cheltuielilor publice. Acest sector este unul considerat problematic de Comsia Europeana, care a transmis Executivului ca trebuie acordata o mult mai mare atentie modului in care se cheltuie banii publici.
Potrivit comisarului european pentru afaceri economice si monetare, Joaquin Almunia, pana in luma mai a acestui an, guvernul trebuie sa arate ca poate tine in frau deficitul bugetar, iar cheltuielile publice trebuie sa fie administrate mai intelept.
Ministerele vor elabora, din 2010, o executie pe venituri si cheltuieli pentru fiecare program
Publicat la 15.02.2008, 16:24:00
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
