Datele preliminare arată că deficitul bugetar se află marginal, chiar sub valoarea-ţintă, de 14,5 miliarde lei, în timp ce inflaţia anuală se situează confortabil în intervalul propus, de 4,4-8,4%. Este foarte probabil ca unii termeni ai acordului cu FMI, în special cei ce ţin de deficitul bugetar, să se renegocieze, din moment ce scăderea mai accelerată a economiei necesită o revizuire în sens negativ a veniturilor prognozate.
Dacă prezentul poate fi un ghid pentru viitor, ar părea că situaţia este sub control. Problema este că, la nivel de politică fiscală, cel puţin, perspectiva este mai puţin încurajatoare. Ar fi două aspecte aici, unul legat de problemele de fond ale politicii fiscale şi altul referitor la transparenţă şi comunicare.
Situaţia este neschimbată în ambele cazuri. Predomină aceeaşi abordare pe termen scurt, retroactivă, fără perspectivă şi concentrată pe măsuri cu valoare adăugată redusă în economie. Până şi un calcul elementar, şi anume acela de stabilire a necesarului de finanţare pe anul în curs, pare să ridice probleme majore Ministerului de Finanţe (Mfin). Este inexplicabilă decizia acestuia din ultimele luni de a se împrumuta pe termene foarte scurte, atât timp cât ţinta de deficit bugetar la jumătatea anului a fost atinsă. Necesarul de finanţare, pentru primul semestru măcar, ar fi trebuit să fie corect evaluat, iar maturitatea împrumuturilor guvernamentale, ajustată corespunzător.
O soluţie pentru o abordare profesionistă a politicii fiscale este instaurarea unei conduceri tehnocrate la Mfin. În momente de criză, erorile de politică economică se văd mult mai uşor şi au rezultate mai dezastruoase asupra activităţii economice. O conducere alcătuită din experţi, care înţeleg în perspectivă efectele politicii fiscale asupra economiei, este de dorit în astfel de momente.
Această măsură nu este necesară numai din perspectiva reacţiei la criza curentă, ci şi din aceea a aderării la zona euro. Odată intraţi în uniunea monetară, politica fiscală va juca un rol fundamental în menţinerea competitivităţii României. Tranziţia de la modul curent, arhaic, de implementare a politicii fiscale către unul modern se poate face numai cu un capital uman pregătit corespunzător. Iar acest proces ia timp. Abordarea sugerată ar rezolva şi problema transparenţei, deoarece influenţa ciclului politic asupra deciziilor Mfin s-ar reduce.
