Lista proiectelor finanţate, în valoare totală de 7.126.942.691,89 lei, a fost publicată pe site-ul www.mdlpa.ro. Proiectele au fost depuse în cadrul primei runde de atragere de fonduri pe componentele Valul Renovării şi Fondul Local din PNRR, mai arată comunicatul de presă al Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei.
„Vor fi publicate, în următoarea perioadă, şi alte investiţii care vor primi finanţare din PNRR, pe măsură ce unităţile administrativ-teritoriale vor răspunde solicitărilor de clarificări trimise de minister”, a afirmat Cseke Attila, conform sursei citate.
Astfel, pentru Valul Renovării, au fost aprobate, 434 de noi proiecte, în valoare de 3.319.534.039,03 lei, depuse de 46 de autorităţi centrale şi 388 de unităţi administrativ-teritoriale. Proiectele includ lucrări de eficientizare energetică şi asigurarea siguranţei seismice şi la incendiu a blocurilor de locuinţe şi a clădirilor publice.
Pentru Fondul Local, au fost aprobate 1.062 de noi proiecte, în valoare totală de 3.807.408.652,86 lei, pentru care au depus cereri de finanţare 761 de unităţi administrativ-teritoriale. Proiectele vizează realizarea de sisteme inteligente de management local, piste pentru biciclete, achiziţionarea de mijloace de transport electrice şi staţii de reîncărcare pentru autovehicule electrice, construirea de locuinţe pentru tineri şi de serviciu pentru specialişti, precum şi realizarea documentaţiilor de amenajarea teritoriului şi planificarea urbană.

