Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor (MDLPL) a anunţat Inspectoratul de Stat in Construcţii (ISC) printr-o adresă oficială că nu susţine proiectul de Lege privind Codul amenajării teritoriului, al urbanismului şi al construcţiilor se arată într-un comunicat remis joi NewsIn
Potrivit ministerului dezvoltării aprobarea proiectului denumit "Codul construcţiilor" ar avea ca rezultat fragmentarea şi reordonarea/dispersarea dispoziţiilor, comasarea actelor normative în vigoare din domenii distincte, în contradicţie cu alcătuirea actuală a sistemului de acte normative din domeniul, pe trei paliere de reglementare – legi, hotărâri ale Guvernului, ordine ale ministrului.
Reprezentanţii ministerului susţin totodată că MDLPL are în curs de derulare o acţiune de auditare a legislaţiei româneşti din domeniul amenajării teritoriului şi urbanismului, în vederea stabiliri oportunităţii modificării şi eventual a codificării acesteia, iar intenţia ISC de a cuprinde în "Codul construcţiilor" elemente din legislaţia specifică domeniilor amenajării teritoriului şi urbanismului este inoportună.
Sursa: NewsIn
Ministerul Dezvoltării nu susţine Codul Construcţiilor
Publicat la 20.03.2008, 17:22:17
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Actualitate
SRL vs PFA: ce alegi în 2026

Actualitate
BNR anunță marea scădere a inflației. De ce românii mai au însă de așteptat

Actualitate
Câte persoane împlinesc 100 de ani într-un an. Țara cu cei mai mulți ”centenari” din lume
Actualitate
Astăzi în istorie, 22 august: Discursul de la Jackson Hole care a schimbat totul
Actualitate
