Judeţele vizate sunt Caraş-Severin, Hunedoara, Arad, Ialomiţa, Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Giurgiu, Vaslui, Bacău şi Braşov.
De la momentul începerii proiectării, lucrările ar urma să dureze 13 luni (1 lună proiectare şi 12 luni execuţie), iar criteriul de atribuire al acestor contracte este cel mai mic preţ.
Până acum, Ministerul Dezvoltării a mai lansat licitaţii similare pentru alte şase judeţe, valoarea estimată a acestora fiind de circa 80,8 milioane de euro.
Investiţiile fac parte din Programul Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii (PNDI), care se va derula în perioada 2011-2020 şi care include, pe lângă realizarea sistemului de canalizare, epurare a apelor uzate şi alimentare cu apă a localităţilor, şi asfaltarea şi modernizarea drumurilor judeţene şi locale şi modernizarea satului românesc.



