Ideea creării unui complex energetic care sa includă capacităţile de generare ce folosesc drept combustibil huila nu este nouă. De altfel secretarul de stat în Ministerul Economiei, Tudor Şerban a precizat că în noua strategie energetică se vor regăsi mai multe din ideile de reorganizate din anii anteriori şi care nu s-au concretizat. Constituirea unui complex energetic care să includă termocentralele Deva şi Paroşeni şi exploatările de cărbune care le asigură necesarul de consum vizează şi atragerea investitorilor.

“Cei trei vor trebui să formeze un grup, care nu ştiu dacă va fi un grup separat sau intr-o structura integrată şi care va trebui să îşi asigure susţinerea astfel încât toate problemele de acolo să nu mai fie scoase în afară. Este un fel de complex energetic în care am vrea să atragem investitori. Lucrurile nu sunt deloc simple pentru ca dacă pentru Paroşeni avem soluţie pentru investitori, pentru Deva, de asemenea avem discuţii şi se pot atrage si acolo. Problema cea mai grea ramâne huila. Noi insa le avem intr-o strategie pe toate trei pentru ca huila alimentează în principal cu cărbune cele 2 centrale”, a declarat Tudor Şerban, secretar de stat la Ministerul Economiei.

Un element determinant în decizia de constituire a complexului energetic este că peste 85% din productia anuală a CNH este destinată termocentralei Minitia-Deva. O astfel de organizare ar urma sa rezolve şi problema investiţiilor de mediu la centrala Paroşeni. Reprezentanţii Termoelectrica au atras atentia încă de anul trecut că în 2009 expiră autorizaţia de mediu la Paroşeni. Fostul director general al Termoelectrica Ioan Ungureanu explica atunci ca se are in vedere stabilirea unui mecanism de atragere a 80-100 de milioane de euro pentru rezolvarea problemelor de mediu.