money.ro
🔔 Alerte
Piețe financiaremoney.ro

Ministerul Economiei şi BCR negociază pentru o finanţare de până la 66 mil euro, la Craiova II

Publicat la 26.05.2009, 17:02:50

Distribuie:WhatsAppFacebookX
Ministerul Economiei şi BCR negociază pentru o finanţare de până la 66 mil euro, la Craiova II
Urmărește money.ro pe Google News

"Reprezentanţi ai Ministerului Economiei şi ai Băncii Comerciale Române şi Erste Bank Austria continuă discuţiile referitoare la modalităţile de susţinere a unor proiecte majore de investiţii din domeniul energetic, pentru care a fost semnat Memorandumul de Înţelegere din luna martie a acestui an. Reprezentanţii BCR şi-au exprimat interesul pentru găsirea unor soluţii de finanţare
a proiectului de mediu privind instalaţia de desulfurare de la Centrala Craiova II, valoarea totala a investiţiei fiind de circa 66 milioane euro", potrivit unui comunicat postat marţi pe portalul ministerului.

Totodată, a fost luată în discuţie o posibilă participare financiară a BCR şi la proiectele de investiţii privind dezvoltarea reţelei Transelectrica (TEL) şi a staţiilor din zona Dobrogea.

"La întâlnire au participat şi reprezentanţi ai Complexului Energetic Craiova, ai Hidroelectrica şi ai Transelectrica, care şi-au prezentat proiectele de investiţii. O nouă întâlnire cu reprezentanţii BCR/Erste Bank Austria va avea loc peste două
săptămâni, în scopul implementării proiectelor strategice de investiţii ale ministerului", se mai arată în comunicat.

Centrala Craiova II este sucursală a Complexului Energetic Craiova, care este producător de energie electrică, cu o putere instalată de 930 MW. Complexul are trei sucursale: Sucursala Electrocentrale Işalniţa, Sucursala Minieră Prigoria, Sucursala Electrocentrale Craiova II.

Cele trei complexuri energetice din Oltenia, Turceni, Rovinari şi Craiova asigură circa o treime din producţia de electricitate a ţării.

Sursa: NewsIn

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește pe Google NewsAdaugă ca sursă preferată

Articole înrudite