"Reprezentanti ai Ministerului Economiei si ai Bancii Comerciale Romane si Erste Bank Austria continua discutiile referitoare la modalitatile de sustinere a unor proiecte majore de investitii din domeniul energetic, pentru care a fost semnat Memorandumul de Intelegere din luna martie a acestui an. Reprezentantii BCR si-au exprimat interesul pentru gasirea unor solutii de finantare a proiectului de mediu privind instalatia de desulfurare de la Centrala Craiova II, valoarea totala a investitiei fiind de circa 66 milioane euro", potrivit unui comunicat postat marti pe portalul ministerului.
Totodata, a fost luata in discutie o posibila participare financiara a BCR si la proiectele de investitii privind dezvoltarea retelei Transelectrica si a statiilor din zona Dobrogea.
"La intalnire au participat si reprezentanti ai Complexului Energetic Craiova, ai Hidroelectrica si ai Transelectrica, care si-au prezentat proiectele de investitii. O noua intalnire cu reprezentantii BCR/Erste Bank Austria va avea loc peste doua saptamani, in scopul implementarii proiectelor strategice de investitii ale ministerului", se mai arata in comunicat.
Centrala Craiova II este sucursala a Complexului Energetic Craiova, care este producator de energie electrica, cu o putere instalata de 930 MW. Complexul are trei sucursale: Sucursala Electrocentrale Isalnita, Sucursala Miniera Prigoria, Sucursala Electrocentrale Craiova II.



